Poem autumnal

Crăpături de-alei și frunze fade

Ocolesc – linii de șotron;

Copilăresc îmi pierd privirile

Prin fum de uscăciune și de ierbi

Și de-amintiri pierdute,

Arse în mormane și vândute,

Bătute de gând și stătute în blând

Culcuș de nădejdi.

Univers

Ce-ar fi dacă ne-am scufunda în ape?
Să înotăm printre moleculele stelelor acvatice
să ne agățăm de colțul lunii lichide,
să ne rătăcim prin întunericul cerurilor oceanice!
În universul de sub pelicula de apă
ne-am preschimba în nimfele uitării,
în oceanide menite să vegheze lumea,
să o zămislească în străfundurile mării
și să o adeverească muritorilor
printr-o suflare de cristal.
Am putea cuprinde, cu mâini albe și reci
peștișorii aurii ai viselor noastre.
Aș putea să îi descânt
Să șteargă chipul uitărilor albastre.

Tăcerea

Și o bucățică din "tăcerea" inspirațională :D

A sparge tăcerea în mii de cioburi,

în tăceri mai mari şi mai mici,

E ca şi cum ai încerca

să înmulţeşti culoarea durerii cu nouă

şi să o împarţi la douăzeci şi şapte.

Şi-aş vrea,tăcerii lumii,

Să-i sfâşii beregata de sunete seci,

Să-i sorb cu voluptate sângele cu melodii,

Să-i cânt în surdină

Cântecul limfatic al Universului.

Iar tăcerea mea,

Aș alinta-o cu glasul unui pian dezacordat

Cu o coardă ruptă de chitară

Și cu sunetul sec al chipului gol.