Poem autumnal

Crăpături de-alei și frunze fade

Ocolesc – linii de șotron;

Copilăresc îmi pierd privirile

Prin fum de uscăciune și de ierbi

Și de-amintiri pierdute,

Arse în mormane și vândute,

Bătute de gând și stătute în blând

Culcuș de nădejdi.

Univers

Ce-ar fi dacă ne-am scufunda în ape?
Să înotăm printre moleculele stelelor acvatice
să ne agățăm de colțul lunii lichide,
să ne rătăcim prin întunericul cerurilor oceanice!
În universul de sub pelicula de apă
ne-am preschimba în nimfele uitării,
în oceanide menite să vegheze lumea,
să o zămislească în străfundurile mării
și să o adeverească muritorilor
printr-o suflare de cristal.
Am putea cuprinde, cu mâini albe și reci
peștișorii aurii ai viselor noastre.
Aș putea să îi descânt
Să șteargă chipul uitărilor albastre.

Tăcerea

Și o bucățică din "tăcerea" inspirațională :D

A sparge tăcerea în mii de cioburi,

în tăceri mai mari şi mai mici,

E ca şi cum ai încerca

să înmulţeşti culoarea durerii cu nouă

şi să o împarţi la douăzeci şi şapte.

Şi-aş vrea,tăcerii lumii,

Să-i sfâşii beregata de sunete seci,

Să-i sorb cu voluptate sângele cu melodii,

Să-i cânt în surdină

Cântecul limfatic al Universului.

Iar tăcerea mea,

Aș alinta-o cu glasul unui pian dezacordat

Cu o coardă ruptă de chitară

Și cu sunetul sec al chipului gol.

A avea

Inspiraţia :X

Am un vis în mâna dreaptă
Şi îl scurg uşor,prin pană
Către albul care-aşteaptă -
Foaia -dulcea slovei mană.

Am o stea în mâna stângă,
Steaua unui ochi de iarbă;
Gândul pare că-mi îngână,
Doar că mâna mi-a fost oarbă.

Am un sens în gândul propriu,
Cu sălaşul chiar sub stern,
Şi un paradis alotriu
Înfloreşte-ntr-însul, tern.

"I" "I" "I" "I" luaţi, tăiaţi, adăugaţi,numai să fie corect!

M-am gândit aşa(o să vă supăraţi pe mine,dar decât să lâncezim în neştiinţă,mai bine să mă urâţi) : să explic celor interesaţi cum stă treaba cu "i"-urile astea "preacauzatoare" de dileme.

O primă greşeală întâlnită mai mult decât frecvent este forma de prezent ,la persoana a doua a verbului "a afla" - "tu aflii/să aflii"(GREŞIT TOTAL).
=>> DE CE?

PENTRU CĂ : o silabă trebuie să conţină O VOCALĂ (una mare şi lată,nici mai mult,nici mai puţin).Carevasăzică,pornind de la falsa ipoteză ca AFLII(cu 2 de "i") e varianta corectă ,despărţim în silabe =>"tu a-flii"(unde avem o vocală şi o semivocală care,asemeni politicienilor din România,e inutilă => de ce?? pentru că suntem induşi în eroare de pronunţarea acestei forme) .
În "tu afli" - acest minunat "i" este singura vocală din silaba lui mică şi drăguţă,şi ca să îl audă lumea,se dă mare şi se lungeşte în pronunţie - [aflii] ,în transcriere fonetică.

Greşeala numărul 2 se cheamă "să sti" in loc de "să ştii"(aceeaşi poveste cu verbul cel de toate zilele- "a fi"  - "să fii",nu"să fi" .
=>> DE CE?

PENTRU CĂ :nu se mai aplică regula anterioară.Aici este vorba de adăugarea terminaţiilor specifice la forma de infinitiv.
Infinitiv: a şti
Indicativ prezent: radicalul şti-, din infinitiv, plus terminaţii:
eu ştiu
tu ştii
el ştie
noi ştim
voi ştiţi
ei ştiu

Atât pentru ziua de azi.Pentru informaţii suplimetare vă recomand un călduros http://diacritica.wordpress.com/ & nelipsitul http://www.dex.ro/ şi vorbiţi corect că e sătulă lumea de analfabeţi!