Vară.Adieri nevinovate se perindă prin ramurile teilor înfloriţi.Mirosul lor tânăr şi proaspăt ca o apă cristalină e doar un pretext pentru singurătate.Nimic mai mult.Chipul idealului intangibil ia la braţ tăcerea şi se cufundă împreună în uitare sub ramurile protectoare ale teilor cu flori blonde.Văzduhul albastru stă martor,în fiecare clipă,uitării.Fiecare secundă se pierde ca un cristal într-un ocean de mireasmă.Timpul se trece ca florile.O clipă de încântare poate deveni oricând o amintire prăfuită într-un colţ de memorie.Poate să reînvie ca un Phoenix din propria cenuşă pentru a deveni ceva măreţ,ori,inutilă,se va prăbuşi prin propria abjecţie.Nu-i aşa că şi noi vom înflori din nou vara viitoare?
