//poem//

Sper că din când în când, atunci când dormi

Sau singur în tăcere șezi,

Te uiți adânc terifiat

Și-ți vezi în craniu creieri verzi.

Când tremurând tu tragi de pleoapă

Și-ncerci parcă să nu te temi,

Pe-a ta cornee gălbejită

Îți mișună slinoșii viermi.

Și pe obraz, odată neted,

Ce se-nroșea discret ca roza,

Acum, oniric de jegos

Se-mprăștie candid necroza.

Iubitul meu eviscerat plăpând

Și parfumat cu iz de mucegai,

Nu am avut cum să nu te alung

Chiar te-am iubit, dar mă contaminai...

Când cântă femeia

Când cântă femeia pruncului ei,

glasul lumii tace ca-ntr-o rugăciune,

șoaptele Universului se sting

și merg la culcare.

În pântecele lumii se răsucesc

voința și mila –

voința care dă din coate

și mila care plânge coatele ei;

Dar când cântă femeia pruncului ei

cu lacrima ochilor,

ori cu mângâierea privirii,

voința și mila se împacă

și merg la culcare.