Toată lumea era atentă la slujbă.Preotul,cu un glas plăcut şi calm rostea cuvintele rânduite pentru Sfânta Liturghie.În stânga mea,o fetiţă blondă,cu un chip de îngeraş,stătea în genunchi cu o cărticică de rugăciuni.Cu mişcări delicate,dădea uşor câte o pagină,din când în cănd.
La un moment dat,cu greu,s-a apropiat o tânără ce se afla într-un scaun cu rotile.Cu sfială şi un zâmbet blând,mama fetiţei îi făcu loc.Tânăra scoase o cutiuţă dintr-un buzunar şi din ea luă un chibrit.Mâinile îi tremurau în timp ce încerca să îl aprindă.Cu o mişcare stângace,rupse capătul chibritului.Acum nu mai putea fi aprins.Încercă a doua oară şi se întâmplă acelaşi lucru.Abia a treia oară,cu greu ,reuşi să îl aprindă şi astfel,făcu o lumânare pe jumătate ruptă,să ardă.În braţe avea o plăsuţă albastră.În ea erau mai multe punguţe cu tot felul de lucruri:portocale,napolitane şi nişte colăcei.Tânăra o alese pe cea cu doi colaci şi,timidă,cu mâinile tremurânde îi întinse fetiţei plasuţa însoţită de lumânare.Aceasta o privi,şi la îndemnul mamei,primi pomana şi îi mulţumi tinerei.Când am văzut această faptă,m-am simţit atât de...nu ştiu cum aş putea explica în cuvinte,dar ştiu că m-au podidit lacrimile şi am înteles afirmaţia din cartea "Diavolul este politic corect":'se simţea ca un dulap care a fost mutat din loc,facând dintr-odată vizibilă toată mizeria care s-a ascuns până atunci după el'.
Dacă tânăra ar fi părut a fi bine îmbrăcată,poate nu aş fi fost impresionată de acest gest,dar ea,înveşmântată cu o simplă geacă şi acoperită cu o păturică să fie apărată de frig,se putea observa de departe că nu avea posibilităţi financiare şi trăia din mila enoriaşilor,care,îi dădeau câte un leu,sau care după cum putea.
Iată ,deci,că tot cei aflaţi în nevoi îi ajută pe ceilalţi,şi tot cei care au puţin,dau mult,căci aceia înţeleg cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu,şi sunt vrednici de Iubirea Lui.
Vară.Adieri nevinovate se perindă prin ramurile teilor înfloriţi.Mirosul lor tânăr şi proaspăt ca o apă cristalină e doar un pretext pentru singurătate.Nimic mai mult.Chipul idealului intangibil ia la braţ tăcerea şi se cufundă împreună în uitare sub ramurile protectoare ale teilor cu flori blonde.Văzduhul albastru stă martor,în fiecare clipă,uitării.Fiecare secundă se pierde ca un cristal într-un ocean de mireasmă.Timpul se trece ca florile.O clipă de încântare poate deveni oricând o amintire prăfuită într-un colţ de memorie.Poate să reînvie ca un Phoenix din propria cenuşă pentru a deveni ceva măreţ,ori,inutilă,se va prăbuşi prin propria abjecţie.
