?

Miroase-a primăvară

Și soarele ar vrea să ne zărească

Și mugurii din noi să izbucnească,

Așa, ca-ntr-o beție diafană,

Nici indolentă, nici profană.

Încep să circule sevele noastre

Ca într-o simfonie prin oamenii goi

Și se unduiesc prin gânduri albastre

Până când sevele ne circulă pe noi.

Acum e rândul tău să-mi spui:

Tu vezi cum vine primăvara?

Cum se-mpletesc în pomi dorințele nespuse

Prin crengile ce cresc ca-ntr-un șuvoi,

Prin vis de ierburi soarelui ascunse?

Tu vezi cum florile ne înfloresc pe noi?

Poem autumnal

Crăpături de-alei și frunze fade

Ocolesc – linii de șotron;

Copilăresc îmi pierd privirile

Prin fum de uscăciune și de ierbi

Și de-amintiri pierdute,

Arse în mormane și vândute,

Bătute de gând și stătute în blând

Culcuș de nădejdi.

Univers

Ce-ar fi dacă ne-am scufunda în ape?
Să înotăm printre moleculele stelelor acvatice
să ne agățăm de colțul lunii lichide,
să ne rătăcim prin întunericul cerurilor oceanice!
În universul de sub pelicula de apă
ne-am preschimba în nimfele uitării,
în oceanide menite să vegheze lumea,
să o zămislească în străfundurile mării
și să o adeverească muritorilor
printr-o suflare de cristal.
Am putea cuprinde, cu mâini albe și reci
peștișorii aurii ai viselor noastre.
Aș putea să îi descânt
Să șteargă chipul uitărilor albastre.