"Societatea noastră aspiră spre mai bine." :)) Ce glumă bună!

Indiferența...sau "talk to the hand"!

"Societatea noastră aspiră spre mai bine."
Cam asta ni se spune tot timpul.Oare chiar așa este?Sinceră să fiu,mă cam îndoiesc.Nu știu în ce măsură avem impresia de evoluție,dar realitatea e cu totul și cu totul alta.Încă din cele mai vechi timpuri...lumea a fost la fel : o mizerie acoperită cu glazură roz.
Tot timpul lumea nu a căutat decât bunăstarea materială,confortul și multe alte banalități ce nu fac altceva decât să ne transforme în ceva ,care, fără prea mult efort să obțină lucruri mărețe.
Dar câți au căutat să își desăvârșească sufletul,să îl cizeleze?Puțini,foarte puțini,pentru că am învățat să înjurăm îmbrăcați în haine de firmă,am învățat să fim inculți cu biblioteca la doi pași de casă și am învățat să fim indiferenți apărând în mediul virtual ca mari ecologiști,salvatori și așa mai departe.De ce?
O altă deficiență a naturii umane e lipsa bunului simț.Prin ce se caracterizează?Simplu.Prin faptul că ne e lene să deschidem gura și să rostim un simplu "Bună ziua!",prin faptul că suntem prea captați de propriile noastre gânduri ca să îi mai ascultăm și pe ceilalți.
Vă mai întreb odată...oare societatea nostră chiar tinde spre mai bine?
Dacă nu suntem sinceri unii cu ceilalți,atunci haideți să fim sinceri cu noi înșine!

Picătură

Picătură,picătură,
Se prelinge-ncet, încet-
O durere sângerândă
Peste-un sec și rece piept.

Mai alene decât melcul
Cad șiroaiele de lacrimi
De pe cerul gol ca pana,
Și antic de zeci de veacuri.

Și la streașină-mi suspină
Cântec surd de vechi tăceri,
Iar de suflet mi se-anină
Neiertatele dureri.

Vară

          Vară.Adieri nevinovate se perindă prin ramurile teilor înfloriţi.Mirosul lor tânăr şi proaspăt ca o apă cristalină e doar un pretext pentru singurătate.Nimic mai mult.Chipul idealului intangibil ia la braţ tăcerea şi se cufundă împreună în uitare sub ramurile protectoare ale teilor cu flori blonde.Văzduhul albastru stă martor,în fiecare clipă,uitării.Fiecare secundă se pierde ca un cristal într-un ocean de mireasmă.Timpul se trece ca florile.O clipă de încântare  poate deveni oricând o amintire prăfuită într-un colţ de memorie.Poate să reînvie ca un Phoenix din propria cenuşă pentru a deveni ceva măreţ,ori,inutilă,se va prăbuşi prin propria abjecţie.
          Nu-i aşa că şi noi vom înflori din nou vara viitoare?