09 noiembrie 2014

//poem//

Sper că din când în când, atunci când dormi
Sau singur în tăcere șezi,
Te uiți adânc terifiat
Și-ți vezi în craniu creieri verzi.

Când tremurând tu tragi de pleoapă
Și-ncerci parcă să nu te temi,
Pe-a ta cornee gălbejită
Îți mișună slinoșii viermi.

Și pe obraz, odată neted,
Ce se-nroșea discret ca roza,
Acum, oniric de jegos
Se-mprăștie candid necroza.

Iubitul meu eviscerat plăpând
Și parfumat cu iz de mucegai,
Nu am avut cum să nu te alung
Chiar te-am iubit, dar mă contaminai...

17 octombrie 2014

Când cântă femeia


Când cântă femeia pruncului ei,
glasul lumii tace ca-ntr-o rugăciune,
șoaptele Universului se sting
și merg la culcare.

În pântecele lumii se răsucesc
voința și mila –
voința care dă din coate
și mila care plânge coatele ei;
Dar când cântă femeia pruncului ei
cu lacrima ochilor,
ori cu mângâierea privirii,
voința și mila se împacă
și merg la culcare.

21 decembrie 2013

Speranța nu moare niciodată!



De anul trecut mi-a rămas întipărită în minte imaginea domnului de la ultimul etaj, stând în scaunul cu rotile și care purta o bluză albastră cu un cuvânt imprimat pe ea. Ironie a sorții, cu picioarele pierdute cel mai probabil în urma unui accident, își etala inconștient deviza – FREEDOM.

Iau pachetul și pornesc spre capătul holului.Puțină aglomerație, fiecare ține câte o sacoșa destinată unei persoane din Centru, așteptăm să fim direcționați.Una dintre angajate anunță că în camera în dreptul căreia stau sunt patru suflete care așteaptă.Pășesc neîncrezătoare și încerc să le zâmbesc unor bătrânei.În fața mea, în același scaun cu rotile, domnul de la ultimul etaj.Îl salut și îi ofer pachetul.Îmi mulțumește politicos și îl întreb ce mai face.

Din vorbă în vorbă, ajunge să îmi povestească secvențe din zdruncinata sa viață.Nenea a fost gropar.Îmi mărturisește, cu un ton în care se simte regretul, că e o meserie în care mai muncești în frig uneori, ai nevoie de “impuls”  și, făcând semn cu mâna în mod sugestiv, îmi explică faptul că “i-a cam tras” cu băutura.Drept urmare, îmi indică spre măsuța de lângă pat bidonul cu ceai. A avut un fiu bolnav de ciroză, internat în urmă cu 18 ani în același centru, alături de el.

A murit.

O roagă pe colega lui de cameră, tot o bătrânică, să deschidă un sertar și să îi dea o fotografie pe care mi-o  întinde. Din rama albă, un tânăr ne privește zâmbitor, parcă sfidând moartea care l-a luat la doar 23 de ani.

Două luni după ce a murit băiatu’, n-am mai știut ce-i cu mine.Peste vreo jumătate de an m-au sunat de la Bacău (eu sunt din Bacău, nu de-aici) și mi-au zis “domnu’… a murit Rodica” , Rodica era soția mea.Pfaa...am fost...

“…dărâmat”, am completat în mintea mea.

“Acuma trăiesc pentru copii, mai am un băiat la Ploiești și o fată în Italia, mă mai sună, vorbim la telefon.Uite și nepoțica acolo!

Îmi arată o fotografie lipită de perete.O fetiță zâmbitoare se uită la “tataia” cu dragoste.

“Are 5 ani jumate.A venit astă-vară la mine aici.Nu mă văzuse niciodată, da’ a intrat ‘colea și a strigat “tataieee!”…am fost…cel mai mare…cel mai… ”.Nu știe cum să mai exprime în cuvinte bucuria imensă pe care a simțit-o.Chipul bătrânului radiază.Dincolo de ochelari, privirea sa strălucește.

“Uite-o ce frumușică e!” intervine bătrână care, mai devreme, îi dăduse lui nenea poza fiului decedat.”Noi suntem prieteni!” afirmă femeia în mod abrupt.

“Da, ne-am cunoscut aici, ne știm de vreo 18 ani.Ne-am înțeles bine...ce să facem?
Ei, doamnă, pardon…”

“Domnișoară, ce vrei să se mărite?îl corectează bătrâna râzând.

“Domnișoară, am greșit (râde și dumnealui)!Ei, domnișoară, o duc bine, ce pot să spun?Încă mă țin tare.Am aproape 60 de ani, dar eu mă țin tare!

Îl rog să-mi permită să-i strâng mâna, îi urez sărbători cu pace și să-l țină Dumnezeu la fel de optimist și tare ca până acum.

Rămân surprinsă de optimismul de care dă dovadă și constat că nenea nu mi-a pomenit nimic despre picioarele pe care nu le mai are.Mi-a spus despre durerile sale de cap și despre nopțile în care n-a putut dormi, despre frământările și tristețile sale .N-am îndrăznit să abordez un astfel de subiect.

Îmi dau seama, spre rușinea mea, că am uitat să-l întreb cum îl cheamă.

Dar nu mai contează.

Știu că am stat de vorbă cu un Suflet Liber.

Să ne vedem cu bine, domnule cu inimă tânără!